În spațiul mănăstiresc, întâlnirea omului cu Dumnezeu este necontenită, făcându-ne părtași la drumul către veșnicie

Nimic din ceea ce cunoșteam acum aproape trei ani – când am început lucrul la acestă carte – nu lăsa să întrevadă că ne vom suprapune demersul editorial cu o pandemie care a luat milioane de vieți din toate țările lumii, dar și cu un război la graniță, tragedii umane de neconceput în secolul XXI. Dată fiind situația, trebuie să mărturisim că am traversat multe momente de cumpănă, neștiind dacă vom putea săvârși opera pe care QFort, prin vocea domnului Ștefan Cherciu, ne-a propus-o. Dar cu fiecare mănăstire în parte, cunoscută și documentată, am perceput tot mai profund sinteza creației și culturii spirituale românești pe care sfintele lăcașe de cult o întruchipează în regiunea Olteniei. Am putut astfel înțelege că adevărata identitate a neamului nostru a dăinuit prin istorie pentru că Biserica, în special mănăstirile, au ținut flacăra credinței aprinsă și în cele mai cumplite momente de restriște. Iar asta ne-a întărit și pe noi. Este suficient să amintim faptul că mănăstirile sunt singurele construcții de la sud de Carpați pe care Imperiul Otoman le-a îngăduit fortificate. În acest areal nu avem cetăți medievale întărite cu turnuri și metereze ori înconjurate de șanțuri de apărare, așa cum regăsim în Transilvania sau chiar în Moldova (deși mult mai puține acolo). Am moștenit însă în Oltenia un incredibil de bogat patrimoniu de istorie și artă religioasă de la înaintașii noștri, care au ales să țină piept tuturor pustiirilor în primul rând prin credință.

Întregul demers a devenit posibil cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, căruia îi purtăm o nespus de mare recunoștință și ale cărui realizări am învătat să le apreciem în fapt, văzând la fața locului anvergura deosebită a investițiilor, mai ales pe fonduri europene, pentru restaurarea profundă a majorității ansamblurilor mănăstirești semnificative din Oltenia: Tismana, Gura Motrului, Brâncoveni, Jitianu, Căluiu… Practic, nimic din fondul construit ce a traversat capriciile timpului nu a rămas în afara interesului de a fi conservat, revitalizat și transmis generațiilor viitoare pentru încă niște sute de ani.

Mirela Matyas, Ioana Crăciun