Poveștile biblice au devenit artă

Dacă ținem cont de complexitatea faptului că tot ce este în urma noastră este istorie, devine dificil să ignori imperfecțiunea domeniului cercetării. Greu de închipuit faptul că vreo societate, vreodată, va reuși să reconstituie, bucată cu bucată, adevărul său istoric, care să se aștearnă întocmai asupra realității vremurilor apuse. Astfel, fiecare mănăstire având propriul destin, însă, din pricina puținelor mărturii istorice conservate în timp, cu siguranță că nimic nu sintetizează mai bine cultura noastră spirituală de la sud de Carpați decât picturile remarcabile ale bisericilor mănăstirești, devenite peste veacuri o adevărată măturisire a credinței în forme și culori. Amintim că imaginile din carte redau cu precădere atmosfera și înțelesurile pe care ni le transmite fiecare lăcaș de cult în parte, fără a urmări neapărat un studiu științific reproductiv al picturilor sau al altor elemente creative care abundă în valoare în aceste mănastiri emblematice ale Olteniei.

Dorind să aducem în actualitate mai bine de 600 de ani de istorie spirituală semnificativă a Olteniei, am urmărit cu precădere temele universale care rezistă în timp. Dacă unele materii culturale poartă o amprentă a perimării, greu de justificat și de înțeles în contextul contemporaneității, altele fac referire la teme universale, care sunt, desigur, mult mai solide, grație racordării acestora la specificul naturii umane. Mănăstirile constituie o deosebită sinteză a celor două tipologii, iar lucrarea noastră dorește să reactualizeze poveștile lor. Deși la o primă vedere pare că temele abordate în fiecare capitol cad pradă perimării, ele se traduc în cele universale. Ansamblurile monahale nu constituie simple clădiri care au rezistat în timp și care însumează elemente istorice, ci sunt locuri vii, încărcate de memoria imperfectă a oamenilor și sfinților care au viețuit sau au trecut pe acolo, de povestirile personalităților care și-au legat, cumva, numele de acestea, nu în ultimul rând de obștea de monahi sau monahii care le continuă cu devotament povestea la momentul actual. Arta mănăstirească însăși este un subiect viu, interpretabil, metamorfozabil, (auto)biografic pe alocuri. Înțelesurile ei se arată fiecăruia în mod diferit, cel mai adesea în straturi profunde. Iar întreaga semnificație a unei mănăstiri ți se arată atunci când te afli în interiorul ei, când participi în mod activ la slujbele religioase și la viața obștei.

Mirela Matyas, Ioana Crăciun