La granița dintre o carte de cultură și una de spiritualitate, primele doua volume autorii și-au propus să releve conștiința sporită a locului Bisericii în societatea modernă în contextul național, dar și european. Și, totodată, să ne insufle cu această ocazie un sentiment de resposabilitate sporită pentru nivelul personal de cunoaștere și întelegere a complexității fenomenului Bisericii, dar și nevoia de a-l împărtăși generațiilor mai tinere ca pe o moștenire de credință cu care suntem datori înaintașilor noștri… Ca pe o flacără veșnică a credinței noastre. Poate că acesta este și cel mai bun mod de a face o pioasă reverență în fața tuturor celor care prin veacuri au contribuit la retaurarea și dezvoltarea sfintelor lăcașe de cult, făcând astfel ca adevărata credință a acestui neam să dăinuie până în zilele noastre.

Ne-am dori ca oamenii care citesc această carte să poate ajunge în aceste sfinte locuri pentru a se convinge ei înșiși de minunăția trăirilor pe care ni le insuflă, precum și pentru a descoperi adevărata lor însemnătate. Ne-am dori, poate, ca această carte să nu reprezinte doar un compendiu de noțiuni teoretice, de altfel un scop nobil și important, ci un adevărat ghid de călătorie care poate fi consultat în fața feluritelor elemente remarcabile ale mănăstirilor. Sau care poate înlesni, prin invitația de a cunoaște la fața locului cele expuse în carte, propriile descoperiri, indiferent dacă acestea rezidă în mărturisirea crezului ortodox, dacă răspund unei nevoi lăuntrice a deslușirii frumosului, binelui, istoriei, artei și culturii neamului românesc sau dacă se află la o senină convergență a celor două.

Mirela Matyas, Ioana Crăciun

Dacă ținem cont de complexitatea faptului că tot ce este în urma noastră este istorie, devine dificil să ignori imperfecțiunea domeniului cercetării. Greu de închipuit faptul că vreo societate, vreodată, va reuși să reconstituie, bucată cu bucată, adevărul său istoric, care să se aștearnă întocmai asupra realității vremurilor apuse. Astfel, fiecare mănăstire având propriul destin, însă, din pricina puținelor mărturii istorice conservate în timp, cu siguranță că nimic nu sintetizează mai bine cultura noastră spirituală de la sud de Carpați decât picturile remarcabile ale bisericilor mănăstirești, devenite peste veacuri o adevărată măturisire a credinței în forme și culori. Amintim că imaginile din carte redau cu precădere atmosfera și înțelesurile pe care ni le transmite fiecare lăcaș de cult în parte, fără a urmări neapărat un studiu științific reproductiv al picturilor sau al altor elemente creative care abundă în valoare în aceste mănastiri emblematice ale Olteniei.

Dorind să aducem în actualitate mai bine de 600 de ani de istorie spirituală semnificativă a Olteniei, am urmărit cu precădere temele universale care rezistă în timp. Dacă unele materii culturale poartă o amprentă a perimării, greu de justificat și de înțeles în contextul contemporaneității, altele fac referire la teme universale, care sunt, desigur, mult mai solide, grație racordării acestora la specificul naturii umane. Mănăstirile constituie o deosebită sinteză a celor două tipologii, iar lucrarea noastră dorește să reactualizeze poveștile lor. Deși la o primă vedere pare că temele abordate în fiecare capitol cad pradă perimării, ele se traduc în cele universale. Ansamblurile monahale nu constituie simple clădiri care au rezistat în timp și care însumează elemente istorice, ci sunt locuri vii, încărcate de memoria imperfectă a oamenilor și sfinților care au viețuit sau au trecut pe acolo, de povestirile personalităților care și-au legat, cumva, numele de acestea, nu în ultimul rând de obștea de monahi sau monahii care le continuă cu devotament povestea la momentul actual. Arta mănăstirească însăși este un subiect viu, interpretabil, metamorfozabil, (auto)biografic pe alocuri. Înțelesurile ei se arată fiecăruia în mod diferit, cel mai adesea în straturi profunde. Iar întreaga semnificație a unei mănăstiri ți se arată atunci când te afli în interiorul ei, când participi în mod activ la slujbele religioase și la viața obștei.

Mirela Matyas, Ioana Crăciun

Nimic din ceea ce cunoșteam acum aproape trei ani – când am început lucrul la acestă carte – nu lăsa să întrevadă că ne vom suprapune demersul editorial cu o pandemie care a luat milioane de vieți din toate țările lumii, dar și cu un război la graniță, tragedii umane de neconceput în secolul XXI. Dată fiind situația, trebuie să mărturisim că am traversat multe momente de cumpănă, neștiind dacă vom putea săvârși opera pe care QFort, prin vocea domnului Ștefan Cherciu, ne-a propus-o. Dar cu fiecare mănăstire în parte, cunoscută și documentată, am perceput tot mai profund sinteza creației și culturii spirituale românești pe care sfintele lăcașe de cult o întruchipează în regiunea Olteniei. Am putut astfel înțelege că adevărata identitate a neamului nostru a dăinuit prin istorie pentru că Biserica, în special mănăstirile, au ținut flacăra credinței aprinsă și în cele mai cumplite momente de restriște. Iar asta ne-a întărit și pe noi. Este suficient să amintim faptul că mănăstirile sunt singurele construcții de la sud de Carpați pe care Imperiul Otoman le-a îngăduit fortificate. În acest areal nu avem cetăți medievale întărite cu turnuri și metereze ori înconjurate de șanțuri de apărare, așa cum regăsim în Transilvania sau chiar în Moldova (deși mult mai puține acolo). Am moștenit însă în Oltenia un incredibil de bogat patrimoniu de istorie și artă religioasă de la înaintașii noștri, care au ales să țină piept tuturor pustiirilor în primul rând prin credință.

Întregul demers a devenit posibil cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, căruia îi purtăm o nespus de mare recunoștință și ale cărui realizări am învătat să le apreciem în fapt, văzând la fața locului anvergura deosebită a investițiilor, mai ales pe fonduri europene, pentru restaurarea profundă a majorității ansamblurilor mănăstirești semnificative din Oltenia: Tismana, Gura Motrului, Brâncoveni, Jitianu, Căluiu… Practic, nimic din fondul construit ce a traversat capriciile timpului nu a rămas în afara interesului de a fi conservat, revitalizat și transmis generațiilor viitoare pentru încă niște sute de ani.

Mirela Matyas, Ioana Crăciun